Esszéterek, ​regényterek

În spațiul unui acord de orgă
Instrumente cu coarde, apoi de suflat, tobe și din nou instrumente de suflat, apoi cu coarde, intonează acordurile de început ale unei opere muzicale de un impact extrem de puternic, pe care autorul le-a înzestrat cu asocieri ale creației lumii, ale răsăritului de soare (R. Strauss: Also sprach Zarathustra). Toate aceste referințe muzicale par să pălească în fața acordului de orgă care răsună ca un ecou la sfârșitul primei unități muzicale, sau – parcă nici nu ar răsuna, ci doar ar continua să spună cele spuse. Datorită naturii sale, orga răsună, continuă să răsune un ansamblu sonor care se detașează de imaginea muzicală ce sugerează recunoașterea, triumful, lățimea inestimabilă a vederii și a viziunii. Apariția orgii în această operă muzicală este neașteptată, sau poate nici nu este neașteptată, căci este vorba despre o formă „ce izvorăște din relația intimă dintre poezie și muzică”. Totuși, aceste câteva acorduri continuă să răsune persistent în spațiul acelei audiții interioare, în care nu mai suntem sensibili la efectele sonore propriu-zise, ci la alte efecte, perceptibile doar cu interiorul nostru. Acest acord este o nouă extindere a acelei zone pe care am dedicat-o în această carte nu operelor muzicale, ci spațiilor circumscriptibile și perceptibile prin limbaj, și receptării acestor spații.