Várószoba

Două volume de povestiri și un roman marchează parcursul literar al lui Zoltán Varga, care, de la apariția primei sale cărți, „A kötéltáncos” (Acrobatul) (1963), se află sub semnul unei continue consolidări, al unei conștientizări din ce în ce mai hotărâte a scopului. Povestirile adunate în „A Várószoba” (Sala de așteptare) se deosebesc abia de scrierile sale anterioare în ceea ce privește tonul, însă poziția sa literară este cu totul nouă, nu doar în raport cu opera de până acum a autorului, ci – îndrăznim să afirmăm – este un fenomen nou și în literatura maghiară din Iugoslavia.
Stilul și limbajul celor nouă povestiri incluse în „A Várószoba” sunt simple, lipsite de orice artificiu, iar poveștile sunt în mare parte realiste. Dar în spatele acțiunii posibile se află adevăratul mesaj al scriitorului, esența povestirilor sale. Ne confruntăm aici cu alegorii, cu scrieri alegorice, în care autorul abordează câteva dintre problemele cruciale ale omului contemporan. Îl preocupă moartea, efemeritatea, examinează situația omului în epoca noastră; slăbiciunea umană și consecințele ei nefaste în viața societății, inutilitatea revoltei împotriva destinului, problemele libertății: acestea sunt temele care apar în povestirile din „A Várószoba” și demonstrează că Zoltán Varga, pe care l-am prezentat cititorilor acum cinci ani, este astăzi un scriitor matur, cu o concepție originală, și se numără printre cei mai importanți autori ai literaturii noastre narative.