Köszönöm, jól!

M-am născut în 1962 la Kikinda. Am urmat școala primară la Csóka, școala secundară la Zenta, iar în 1986 am absolvit Departamentul de Limba și Literatura Maghiară al Facultății de Filozofie din Novi Sad. După perioada de onorariu, am lucrat zece ani la Radio Novi Sad, începând cu 1985. Cei mai frumoși ani au fost cei în care am editat emisiunea pentru tineret, „Szombati találka” (Întâlnirea de sâmbătă). Din 1991 și până la încetarea apariției sale, am fost colaborator extern al săptămânalului Napló. Scrierile mele – pe care le-aș putea numi pur și simplu anti-război – au apărut în volumele Téves csatatéren I. (Pe un câmp de luptă greșit I.), Téves csatatéren II. (Pe un câmp de luptă greșit II.) și Menni vagy maradni (A pleca sau a rămâne). Din 1996 sunt redactor-șef al revistei Képes Ifjúság.

În lumina celor mai seci date, aceasta aș fi eu: Lívia Tóth. Detaliile selectate vorbesc despre mine, despre câțiva ani din viața mea, mă arată – puțin dezgolită și personală. Intenționat așa, căci am încercat să le compun astfel încât să lipsească tot ce este impersonal și politică pură. Ceea ce însă nu poate lipsi complet, dar aceasta este deja aluviunea anilor trecuți.

Forma este de jurnal, pentru că am vrut ceva mai intim. Și pseudo-jurnal, pentru că scrierile complete au apărut mai ales sub formă de editorial în Napló, iar mai târziu în Képes Ifjúság.

Data primului fragment extras este 6 octombrie 1993, iar a ultimului 30 iunie 1999. Puțin mai mult de cinci ani, dacă vreți: doar o jumătate de deceniu. Nu e mult timp – aș putea spune, dacă ar fi vorba despre o altă etapă a vieții mele. Dar tocmai în aceasta am fost implicată până la gât. Pentru că se poate și altfel: încet, trecând pe lângă toate. O altă caracteristică a acestei compilații este că la început eram extrem de încrezătoare, credeam și susțineam rezistența, rămânerea – ce fraze lipsite de sens – și, deși nu judecam, afirmam cu convingere că eu am acționat corect. Apoi, încet-încet, aroganța mea a început să se estompeze, armura mea să se crape (sau a fost spartă?), iar astăzi regret alegerea mea, sau cel puțin faptul că nu am învățat să mă vând.

Dar care ar putea fi răspunsul la întrebarea „cum sunt”?

Mulțumesc, bine!

Lívia TÓTH